Urmează un sezon #magic la Romanii au talent, în care toți cei care vor să le arate telespectatorilor că au ceea ce le trebuie își vor găsi locul și îndrumarea!

În luna septembrie 2022, caravana preselecțiilor va trece prin toată țara în căutarea curajoșilor care vor să fie cunoscuți de cei de acasă: 9 septembrie, Galați (Hotel Ibis Styles Dunărea), 11 septembrie, Iași (Hotel Unirea), 16 septembrie, Cluj (Hotel Golden Tulip Ana Dome), 18 septembrie, Timișoara (Hotel Ibis Timișoara City Center), 20 septembrie, Brașov (Hotel Kronwell).

Pe 24,25 septembrie, la Pullman World Trade Center, în București va fi ultima oprire a caravanei și ultima șansă pentru cei mai talentați să facă parte din distribuția celui de-al 13-lea sezon. 

”După un #super12, ne pregătim cu pași rapizi de cel de-al 13-lea sezon Românii au talent! Eu și colegii mei abia așteptăm să plecăm prin țară pentru a-i vedea la treabă pe cei care se înscriu. Ca în fiecare an, îi invităm alături de noi pe toți cei care cred în șansa lor și care vor să arate unei țări întregi cât sunt de talentați. Ne vedem, în curând, la Galați, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și București. Suntem convinși că ne veți surprinde ca de fiecare dată!”, spune Felicia Toma, producătorul executiv al show-ului. 

Sezonul 12 s-a încheiat cu victoria lui Darius Mabda, tânărul care a cucerit întreaga țară cu pasiunea lui pentru dans. ”Am simțit că totul se învârtea în jurul meu, am fost asaltat de felicitările tuturor, m-am simțit regele universului, dar în sufletul meu am rămas același Darius muncitor, implicat care iubește să danseze”, spune puștiul când se gândește la momentul în care a aflat că este învingător. 

Comments